Dom durakov e o bijuterie. Dar si o strutocamila. Avem asa : ritmuri carnavalesc-burlesti ca la Fellini si masti umane ca la Kusturica, infuziuni muzicale ca-n Dancer in the Dark si intermezzouri idilice ca-n dramoletele rusesti old school. Si-un cal tarkovskian, en passant. De la Salonul Nr. 6 citire, nimeni nu stie mai bine ca rusii ce umanism colcaitor si alambicat poate sa tasneasca din lumea tarata a nebunilor.

Pornind de la povestea reala a invaziei unui spital de nebuni, in timpul razboiului ruso-cecen din 1996 din zona de granita Ingusetia, Konchalovsky speculeaza asupra intalnirii omului innebunit de pasiune cu omul innebunit de razboi si asupra unei relatii ciudate in care identitatile se schimba intre ele o data cu planuirea unei nunti inchipuite pe care un cecen hatru si crud o propune unei tinere care canta la armonica.

Tot spitalul, mai zglobiu ca niciodata, intra in efervescenta evenimentului pe care, in absenta doctorului si a asistentelor care sa-i aduca-n simtiri, fiecare il poate adapta dupa cum il taie capul.

Si de-aici o viziune baroca despre esentele ascunse ale nebuniei : anarhiste turbate se prind in hora cu artisti de circ in dizgratie, cu falsi designeri de doi lei si cu poeti introvertiti care-si poarta cap d'opera in traista ca melcii in cochilie. Iar atunci cand sarmana falsa mireasa intreaba daca Dumnezeu chiar va veni sa-i salveze pe toti, un batran cu o ureche insangerata haraie fantomatic: "Care dintre ei?" Singurul raspuns este imaginea unui mar perfect verde, pudrat abundent de molozul care-i va acoperi pe toti.

10 / 10 Daca nu-l vedeti, pierdeti unul dintre cele mai tari 5 filme rusesti ever.